Find Us Online At
iBookstore
Android app on Google Play
Like Us
A programme by
Dragonul cosmic aduce un suflu nou pe cerul nopții
27 November 2013

Distanțele dintre stele sunt atât de mari încât nu putem folosi mile sau kilometri pentru a le putea măsura deoarece numerele ar fi prea mari. De exemplu, cea mai apropiată stea de sistemul nostru solar se află la 38,000,000,000,000 kilometri depărtare. Și acesta este cea mai apropiată stea. Există stele care se află la distanțe de miliarde de ori mai departe decât aceasta. Nimeni nu vrea să spună sau să scrie numere cu 20 de zerouri!

Prin urmare, pentru distanțele în spatiu folosim o altă unitate de măsură: timpul de călătorie a unui fascicul de lumină. Atunci când se deplasează prin spatiu, lumina se deplasează cu o viteză de aproximativ 300.000 de kilometri pe secundă. Nimic în universul cunoscut nu se deplasează cu o viteză mai mare ca aceasta.

Dacă reușești totusi  să păcălești legile fizicii și să te deplasezi cu viteza luminii, vei avea nevoie de 160 000 de ani pentru a ajunge la obiectul din acestă fotografie. Acest nor se află în interiorul celei mai apropiate galaxii de Calea Lactee, galaxia Marele Nor Magellanic. Acestă imagine nouă ilustrează nori colorați,  formați din gaz și praf, numiți NGC 2035 sau în limba engleză, Dragon’s Head Nebula (vezi în partea dreaptă).

Aceștia sunt  strălucitori deoarece sunt plini cu stele nou născute. Există de asemenea și regiuni unde stelele și-au găsit sfârșitul printr-o explozie de tip supernava.

Uitându-te la acestă fotografie este dificil să-ți dai seama de mărimea acestor nori. Distanța pe care o parcurge lumina într-un an poartă numele de “an lumină” și fiecare nor din acesta are o lungime de câteva sute de ani -lumină.

Marele Nor Magellanic este imens, dar comparat cu galaxia noastră Calea Lactee pare foarte mic. Acesta se intinde pe o suprafață de 14 000 de ani lumină, adică de câteva zeci de ori mai puțin decât Calea Lactee.

Interesant

Dacă te uiți noaptea pe cer, cel mai îndepărtat obiect ce poate fi observat cu ochiul liber este galaxia Andromeda, care se află la mai mult de 2 milioane și jumătate de ani lumină de noi. Gandește-te cât de mare ar trebui să fie acesta pentru ca la o distanță atât de mare să o putem observa strălucind fără ajutorul unui telescop!


Share:

More news
12 October 2020
1 October 2020
16 September 2020
14 September 2020
10 September 2020

Images

Cosmic Dragon Breathes New Life into the Night Sky
Cosmic Dragon Breathes New Life into the Night Sky

Printer-friendly

PDF File
1.0 MB